Măsura asiguratorie sub formă de confiscare specială: CSJ a respins recursul în interesul legii înaintat de președintele UAM

Mai exact, președintele UAM s-a referit la confiscarea specială în cazul comiterii contravenţiilor vamale prevăzute de art. 287 alin. (8), (10) şi (11) din Codul contravenţional şi a infracţiunilor, stipulate la art. 248 din Codul penal.

Președintele UAM a indicat în recurs despre caracterul neunitar al practicii judiciare și anume că unele instanţe de apel apreciază că urmează a fi confiscate corpurile delicte sau contravaloarea acestora, în cazul comiterii contravenţiilor vamale, prevăzute de art. 287 alin. (8), (10) şi (11) din Codul contravenţional şi a infracţiunilor, prevăzute de art. 248 din Codul penal. Alte instanţe opinează asupra unei soluţii contrare şi anume - de respingere a unei atare confiscări, menţionând că prin aceasta se aduce atingere dreptului constituţional, garantat de art. 46 din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Autorul a indicat că în practica judiciară a Colegiilor Penale a instanţelor de apel naționale, pe dosarele contravenţionale, şi în practica judiciară a Colegiului Penal al CSJ, pe dosarele penale, a căror hotărâri au devenit irevocabile, nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea măsurii de siguranţă sub formă de confiscare specială în privinţa mijloacelor de transport recunoscute drept corpuri delicte, în cazul comiterii contravenţiilor vamale, prevăzute de art. 287 alin. (8), (10) şi (11) din Codul contravenţional sau atunci când se comit infracţiunile, prevăzute de art. 248 din Codul penal.

Preşedintele UAM a insistat asupra faptului că instanţele de apel interpretează şi aplică neuniform prevederile art. 4397 din Codul contravenţional şi cele din art. 106 Cod penal (confiscarea bunurilor utilizate sau destinate pentru săvârşirea contravenţiilor de încălcare a regulilor vamale şi infracţiunii de contrabandă) atunci când examinează contravenţiile vamale, prescrise de art. 287 alin. (8), (10) şi (11) din Codul contravenţional şi infracţiunea, prevăzută de art. 248 din Codul penal. În unele cazuri, instanţele de judecată nu dispun confiscarea bunurilor utilizate sau destinate pentru săvârşirea contravenţiilor şi infracţiunilor sau anulează deciziile agenţilor vamali de confiscare a acestora, motivându-şi hotărârile pe neproporţionalitatea dintre pedeapsa aplicată şi gravitatea faptei, rolul bunurilor la săvârşirea faptelor şi practica CtEDO, relevantă în acest domeniu. În alte cazuri, în cadrul controlului judiciar, instanţele dispun confiscarea bunurilor utilizate sau destinate pentru săvârşirea contravenţiilor şi infracţiunilor, motivându-şi hotărârile, în baza prevederilor art. 4397 din Codul contravenţional şi a art. 106 din Codul penal, fără a face o analiză aprofundată asupra rolului acestor bunuri la săvârşirea faptelor, însemnătatea bunurilor pentru făptuitor, proporţionalitatea între fapta comisă şi pedeapsa aplicată.

Soluţia propusă de președintele UAM

Preşedintele UAM a punctat, în cererea de recurs în interesul legii, următoarele cerinţe:

• constatarea faptului că problema de drept privind aplicarea neuniformă, divergentă, iar uneori şi abuzivă a reglementărilor legale, referitoare la confiscarea contravalorii corpurilor delicte, este soluţionată, în mod diferit, de către instanţele judecătoreşti, prin hotărâri irevocabile;
• stabilirea modului unitar de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor legale, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi penale de confiscare a corpurilor sau a contravalorii lor, în cazul contravenţiilor şi infracţiunilor vamale;
• identificarea echilibrului între "privarea" de dreptul de proprietate şi imperativul combaterii faptelor ce atentează la securitatea vamală – proporţionalitatea între sarcina individuală excesivă a persoanei şi confiscarea bunurilor;
• identificarea rolului mijlocului de transpor la trecerea ilegală peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor a obiectelor sau a altor valori, eludând controlul vamal.

Președintele UAM a optat pentru limitarea confiscării mijlocului de transport, folosit la comiterea de fapte incriminate de legea penală, cu identificarea situaţiilor concrete, în care măsura confiscării speciale poate fi dispusă de către instanţa de judecată. Autorul recursului a notat că simpla folosire a mijlocului de transport, la comiterea unei fapte infracţionale, fără a fi fost special adaptat/pregătit în acest scop sau să fi contribuit efectiv la realizarea laturii obiective a infracţiunii, nu ar trebui să justifice instituirea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Opinia judecătorilor-raportori, vizavi de cererea de recurs în interesul legii

Judecătorii-raportori au opinat că recursul în interesul legii nu este admisibil, dat fiind faptul că practica judiciară nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii promovat, soluţiile diferite pronunţate cu privire la problema de drept, obiect al sesizării, fiind rezultatul aprecierii unor circumstanţe particulare ce ţin de aplicarea textelor de lege la situaţii concrete distincte şi nu susţin cele două opinii jurisprudenţiale, descrise în conţinutul recursului. Potrivit acestora, conţinutul hotărârilor judecătoreşti, indicate în cuprinsul sesizării, au arătat că nu este vorba despre o jurisprudenţă neunitară consolidată.

Decizi Plenului CSJ

Plenul CSJ a pledat pentru inadmisibilitatea recursului în interesul legii, promovat de preşedintele Uniunii Avocaţilor, întrucât acesta nu îndeplineşte cumulativ toate condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 4652 şi art. 4651 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală.

Plenul a indicat că nu orice soluţionare diferită, inclusiv, prin hotărâri irevocabile, a unor probleme de drept atrage promovarea recursului în interesul legii, deoarece aceasta poate să nu fie cauzată de neclaritatea legii.

Plenul a stabilit că cerinţa de admisibilitate de ordin formal, impusă de 4651 alin. (4) din Codul de procedură penală, sub sancţiunea inadmisibilităţii, care prevede că recursul trebuie să fie însoţit de copii ale hotărârilor judecătoreşti irevocabile din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate, în mod diferit, de instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, nu a fost îndeplinită. Potrivit instanței, conţinutul acestor hotărâri trebuie să releve indubitabil faptul că practica instanţelor asupra problemei de drept nu este unitară, ceea ce, de fapt, aici nu s-a demonstrat. Instanța a mai notat că, în activitatea instanţelor judecătoreşti, la întocmirea actului justiţiei şi la interpretarea normelor legale ce ţin de instituţia confiscării speciale, anumite probleme de „aplicare neuniformă, divergentă, iar uneori şi abuzivă" nu s-au constatat.

Plenul a explicat că de fiecare dată la aplicarea confiscării obiectelor contrabandei în proprietatea statului, se va ţine cont de necesitatea unor penalităţi proporţionale, această situaţie fiind verificată prin prisma „triplului test", constant emanat din jurisprudenţa CtEDO, care presupune trei condiţii asumate corelativ pentru a justifica şi argumenta o restricţie adusă: a) limitarea este prevăzută de lege; b) protejează un interes legitim; c) să fie necesară într-o societate democratică.

Plenul a reiterate că măsura de siguranță a confiscării speciale a mijlocului de transport se va dispune, în temeiul art. 106 din Codul penal, numai în cazul în care se dovedește că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative ale infracțiunii, prevăzute de art. 248 din Codul penal, precum și în cazul în care se dovedește că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestor infracțiuni, în toate cazurile, verificându-se dacă măsura luată este una proporţională.

Astfel, Plenul CSJ a respins ca inadmisibil, recursul în interesul legii, declarat de preşedintele Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, Emanoil Ploşniţa, privind aplicarea unitară a dispoziţiilor legale ce vizează măsura de siguranţă sub formă de confiscare specială, în privinţa mijloacelor de transport, recunoscute drept corpuri delicte sau a contravalorii acestora, în cazul comiterii contravenţiilor vamale, prevăzute de art. 287 alin. (8), (10) şi (11) din Codul contravenţional şi a infracţiunilor, prevăzute de art. 248 din Codul penal.

Decizia integrală a fost pronunţată la 28 februarie 2019. Mai multe detalii din aceasta puteți citi aici.