Istoria unui VW Kafer din Timişoara şi a proprietarul său, exemplul că pasiunea pentru maşini clasice poate începe cu buget mic

Am avut onoarea, deci, să comunicăm cu aceşti oameni minunaţi şi să le aflăm poveştile lor, pentru că vrem ca despre aceste istorii excepţionale de lângă noi, dintre noi, să afle cât mai mulţi alţi oameni.

Aşadar, azi vorbim despre un pasionat de acelaşi oraş, Timişoara, căruia îi spune Cosmin Popa. Maşina sa e un Volkswagen Kafer, cunoscută ca „broscuţă”, iar în diverse regiuni dilemele despre numele său persistă de vreo jumătate de secol încoace, fiind aplicate şi Beetle, şi Type 1, şi 1032. În patria sa, însă, modelul purta numele de Kafer şi cumva anume ăsta e numele luat drept reper de bază de pasionaţi. Ce trebuie să ştim noi e că acest VW a fost unul din cele mai longevive şi populare modele din istorie, fiind produs din 1938 până în 2003, în număr de peste 21.5 milioane de exemplare! Da, Kafer se producea şi în 2003, însă nu în Germania, ci în Mexic, anume acolo fiind produs ultimul exemplar.

Maşina lui Cosmin, însă, e una din broscuţele europene, fabricată în 1970. Tânărul a cumpărat-o acum 7 ani fără a fi un pasionat acerb înainte de asta. De fapt, hobby-ul lui principal până atunci era mountain bike şi practica ieşiri frecvente cu biciclete în zone muntoase, iar adeseori ca să ajungă la munte lua trenul, ducând bicicleta după el. Atunci cumva i-a venit ideea că ar putea cumpăra o maşină clasică, stilată, la un buget minim, precum Kafer, pe care să o folosească drept înlocuire a trenului în escapadele sale montane.

Pe atunci Cosmin locuia temporar în Belgia, iar Kafer-ul l-a găsit expus la vânzare în România. A pornit negocierile pe mail, iar acestea au fost de durată. Vânzătorul său de atunci, de fapt doi vânzători care o deţineau cumva împreună, cereau 3,000 euro pe maşină. Însă pozele din anunţ erau frumoase, aşa că protagonistul nostru se simţea în continuare atras de acest exemplar. Dar, când a găsit ocazia să vină în România pentru a vedea maşina şi pe viu, a rămas dezamăgit. Imaginile din anunţ reprezentau maşina pozată cu mai mulţi ani în urmă, după o proaspătă vopsire. Ceea ce văzuse Cosmin pe viu, însă, era o maşină părăsită într-o parcare a unei instituţii din Arad, starea căreia necesita multă muncă la ea.

N-a cumpărat-o în acea zi, însă negocierile au continuat apoi cu cei doi proprietari de atunci vreme de încă două luni. Nu se prea mişcau din loc, însă, pentru că nimeni nu părea dornic să cedeze. Până când cei doi n-au convenit că mai bine o dau la fier vechi, prin programul Rabla decât să cedeze. Unul din ei, însă, l-a sunat şi i-a spus lui Cosmin, că dacă e dispus să le dea echivalentul a 3 tichete Rabla, adică 1,500 euro, îşi poate lua maşina în aceeaşi zi. Era în România şi a mers imediat la Arad. Nici nu a vrut să o mai inspecteze, să vadă motorul dacă porneşte sau să mai verifice altceva. Tot ce-şi dorea era să o ia şi să plece, până nu se răzgândesc cei doi.

Apoi a început să lucreze la ea, pentru a o aduce încet la starea de azi. Nu pretinde că a restaurat-o ca la carte, pentru că nu a avut anvergura asta. S-a lucrat la ea în curte, cu familia, cu prietenii. Iar mai târziu, cu ajutorul unor pasionaţi mai pricepuţi în ale mecanicii, a fost revigorat şi motorul.

Nu e o maşină de vitrină, deci, nu e unul din acele obiecte de colecţie care e într-atât de perfecţionist, încât să te gândeşti că fiecare ieşire i-a putea ştirbi din perfecţiune şi din valoarea de colecţie. E mai degrabă una din acele maşini pentru care valoarea emoţională e cea mai de preţ.

Lucrând la ea, însă, Cosmin a descoperit cât de intensă poate fi pasiunea pentru o maşină clasică. De când e maşina în viaţa lui, i s-au schimbat şi hobby-urile. Bicicleta a rămas tot mai mult nefolosită, iar Cosmin a început a cunoaşte lumea iubitorilor de broscuţe. Timpul şi banii nu-i permit să dezvolte ambele hobby-uri, iar Broscuţa îl atrage mai tare şi n-ar vrea să se despartă de ea niciodată.

Pentru că e o maşină frumoasă şi e adeseori întrebat dacă ar putea servi drept maşină de coloană la nuntă, uneori mai acceptă şi asemenea ieşiri. Din nou, colecţionarii pretenţioşi ar spune că odată ce pui o maşină clasică în asemenea activităţi nu vei mai avea o maşină clasică. Însă pentru Cosmin pasiunea auto e un pic altfel, mai de dragul sufletului lui şi pentru el, asta nu e o ruşine.

Iar pe lângă asta, o foloseşte cât de des poate ca maşină pe care s-o conducă aproape zi de zi, mai ales în sezonul din primăvară spre toamnă. Merge cu ea frecvent, inclusiv la distanţe mai lungi.

A fost pe Transfăgărăşan, a tot scos-o la întâlniri cu alţi pasionaţi, ba chiar a fost cu ea chiar şi în concedii în afara României! Deocamdată a reuşit să ajungă în Serbia şi Ungaria, dar speră că într-o zi va ajunge şi mai departe. E o pasiune care e savurată plenar, deci.

Odată ce şi-a făcut noi prieteni în comunitatea de pasionaţi de Kafer, Cosmin i-a investigat şi traseul istoriei exemplarului său şi a aflat că maşina fusese cumpărată nouă tot în România, de către un preot reformat din Sebeş, judeţul Alba. Fiul acelui prim proprietar i-a trimis o poză cu maşina din timpurile când se afla în familia lor. Era portocalie pe atunci. După asta, au urmat încă trei proprietari până la Cosmin, din Alba Iulia, Cluj şi Arad.

Toate aceste experienţe noi cunoscute în ultimii ani, dar şi oamenii întâlniţi în această perioadă, l-au impulsionat pe Cosmin, împreună cu alţi pasionaţi, să pună bazele a ceea ce e azi Banat Kafer Meeting — o întâlnire anuală a broscuţelor, care se desfăşoară în fiecare an într-o locaţie diferită, promovând totodată în scop turistic şi regiunea geografică Banat, situată între Carpaţi şi râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

Aşa că istoria acestui VW Kafer şi a timişoreanului său a început de un buget mic, de 1,500 euro, de la o primă curiozitate şi de la multă perseverenţă, dar a ajuns azi la o comunitate frumoasă, ca un adevărat club auto de pasionaţi. Dar, la nivel individual, ca experienţă de deţinere, lucrurile au rămas aproape de esenţa iniţială pentru Cosmin, chiar dacă maşina sa are deja şi atestat istoric. VW Kafer e în continuare o maşină nepretenţioasă, care nu determină cheltuieli prea mari şi care poate fi savurată la fel de tangibil în lumea reală, adăugându-i acesteia un frumos condiment de emoţie ce nu expiră niciodată.