Acesta a acționat în judecată compania care urma să repare anvelopele, solicitând despăgubiri materiale și morale pentru avarierea automobilului.
Dispariția mașinii a fost constatată de reclamant, care a mers la stația auto pentru a afla de ce întârzie să-i presteze serviciul solicitat. Acolo, bărbatul a văzut că automobilul său nu mai era unde l-a lăsat, solicitând intervenția poliției pentru căutarea mașinii.
Poliția a găsit mașina a doua zi în stare avariată, pe o altă stradă din capitală. Oamenii legii au stabilit că mașina a fost răpită de un angajat al stației, care fiind în stare de ebrietate, a urcat la volanul acesteia și a deteriorat-o.
Inițial, reclamantul a solicitat recuperarea prejudiciului suportat de către compania care administra stația, invocând că în perioada prestării serviciilor reclamantului, fără acordul proprietarului i-a permis salariatului său să răpească automobilul. Compania a refuzat să achite prejudiciul, care potrivit Raportului de evaluare a pagubei a constituit 245.179 lei.
Bărbatul a cerut și 100.000 de lei pentru repararea prejudiciului moral, invocând că a avut parte de mult stres şi stare psihică de discomfort, dar și repararea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din 3 mai 2018, a fost admisă parțial cererea reclamantului împotriva companiei și salariatului acestuia cu privire la recuperarea prejudiciului material și moral cauzat, instanța bazându-se pe Legea cu privire la protecţia drepturilor consumătorului
Instanța a dispus încasarea din contul companiei în beneficiul reclamantului a sumei de 245.179 lei cu titlu de prejudiciu material, 3.063 cu titlu de cheltuieli de judecare a pricinii şi 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică acordată. Pretenția cu privire la prejudicial moral a fost repinsă.
Compania a mai fost obligată să achite taxa de stat de 7.355 lei.
Pârâta a atacat decizia primei instanțe cu apel, invocând că prejudiciul cauzat reclamantului nu a survenit în rezultatul răpirii mijlocului de transport, ci în rezultatul accidentului rutier, ce a avut loc la la o oră când angajatorul nu purta răspundere pentru acţiunile salariatului, iar legislaţia muncii nu prevede obligaţia angajatorului de a repara prejudiciul material cauzat persoanelor terţe de către salariat în afara orelor de program a acestuia.
Compania a mai pretins că prejudiciul nu a fost cauzat pe teritoriul staţiei de vulcanizare sau în cadrul prestării serviciilor de către companie.
Totuși, instanța de apel a respins apelul pârâtei și a menținut decizia primei instanțe prin care s-a dispus repararea prejudiciului din contul acesteia.
Compania a mai fost obligată să achite încă 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică în apel.
Decizia este executorie, dar poate fi atacată cu recurs la CSJ.